Presa din Ungaria a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că poate reveni pe terenurile de tenis, menționând că sportiva noastră a susținut mereu că este nevinovată.
Jurnaliștii au subliniat faptul că pedeapsa a fost redusă la nouă luni, după ce inițial aceasta a fost de patru ani.
Jurnaliștii maghiari n-au trecut cu vederea decizia luată în cazul Simonei Halep, fost lider mondial și câștigătoare de Grand Slam-uri.
„Jucătoarea în vârstă de 32 de ani a fost suspendată până în octombrie 2026, din cauza încălcării a două forme de dopaj, dar și-a menținut întotdeauna nevinovăția și a indicat faptul că nu a folosit niciodată cu bună știință substanțele interzise.
În urma contestației, TAS a redus pedeapsa de la patru ani, la nouă luni, astfel că Halep poate intra încă de pe acum la turnee”, au scris cei de la Nemzeti Sport, despre cazul Simonei Halep.
Simona Halep a ținut să le mulțumească celor care au susținut-o în acest „proces lung și dificil”.
„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată.
Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.
Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a declarat Simona Halep, conform Euronews.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER